Natura umana din perspectiva filosofica.

Natura umana din perspectiva filosofica

 

Cei care au reflectat pentru prima data asupra naturii umane au fost filosofii greci: Protagoras, Platon, Aristotel, s.a. Presocraticul Protagoras considera ca omul este masura tuturor lucrurilor atat a celor vizibile cat si a celor invizibile. Asadar, omul reuseste sa mentina atat  un echilibru intre lumea materiala cat si cea spirituala.

Platon considera omul ca fiind un adevarat depozitar al intelepciunii. Conform conceptiei sale, omul se poate „trezi”la adevarata sa constiinta printr-un efort al amintirii.

Aristotel, adept al filosofiei platoniciene, considera ca omul este singura fiinta capabila de a gasi fericirea- aceasta relizandu-se printr-un mod de viata echilibrat.

 

 

Natura umana din perspectiva religioasa

 

Adeptii gandirii mitico-religioase considerau fiinta umana ca fiind eminamente de natura spirituala. Sufletul omului este cel care reuseste sa mentina legatura cu divinitatea, iar corpul, materia fizica, trebuie pusa pe planul secund, neglijata. Corpul nu este decat o „inchisoare a sufletului”( Platon), ceva care il impiedica pe om sa comunice cu divinitatea.

 

 

Natura umana din perspectica naturalista

 

Charles Darwin este fondatorul teoriei evolutioniste cu privire la specia umana. Conform conceptiei sale biologiste, ideea de om a aparut odata cu prima celula din Univers. In opinia sa, caracterele umane au aprut in urma unui proces de transformari biologice, ce isi aveau originea o data cu aparitia vietii pe pamant, in urma cu mai bine de 3 miliarde de ani.

 

 

 

Natura umana din perspectiva sociala

 

Au existat o serie intreaga de filosofi, printre care si Aristotel, care au considerat omul ca fiind prin excelenta un „zoon politikon”( un „animal” social). Omul nu-si poate desavarsi conditia umana decat in comuniune cu ceilalti semeni ai sai. Societatea ii ofera acestuia conditiile necesare dezvoltarii sale: institutii de invatamant, de socializare si de formare profesionala.

Pentru ca oamenii sa nu intre in conflict unii cu ceilalti datorita incalcarii proprietatii private, s-a „inventat” ideea de contract social (J.J Rousseau) si cea de consens social  ( Emile Durkheim).